Alimentarea cu combustibil oriunde, oricând aduce numeroase beneficii pentru o companie.
Vehiculele și utilajele
mari, heavy duty, cum sunt cele care activează în domeniul industrial,
construcții, agricultură, minerit sunt de regulă situate departe de sediul companiei, sau de stații PECO, de unde se pot alimenta cu combustibil oricând este nevoie.
E nevoie de soluții eficiente care să vină în ajutorul companiilor al căror consum de combustibil este important pentru desfășurarea activităților.
Achiziția unui rezervor de stocare diesel (motorină), cunoscut și sub numele de stație de incintă, este soluția cea mai fiabilă de alimentare cu combustibil, dacă locația/ șantierul de lucru este într-un punct fix, cum ar fi șantierul de lucru pentru construcția unei autostrăzi.

Dacă locația se modifică
de la o zi la alta, cum se întâmplă în cazul lucrărilor agricole, soluția cea mai fiabilă este
achiziția unui rezervor mobil de stocare motorină, pentru ca utilajul agricol
să fie alimentat acolo unde este nevoie, chiar dacă e în mijlocul câmpului.
La fel de practică este și soluția achiziției unui rezervor de stocare motorină tip cisternă, cu capacitate de aprox 2000 litri, care poate fi atașat la o mașină
ca o remorcă, ce asigură alimentarea cu combustibil la nevoie, oriunde.

Produsele și
echipamentele mobile de alimentare cu combustibil sunt necesare pentru cei care
activează în domeniile mai sus menționate. Rezervoarele de stocare sunt disponibile în
diverse forme și capacități, sunt realizate din materiale rezistente
(polietilenă, otel, inox) și accesorizate pentru a servi alimentării off-road,
chiar și acolo unde nu există o sursă de curent.
Ca să înțelegem mai bine mobilitatea rezervoarelor de stocare combustibil, am stabilit 3 mari categorii, după cum urmează:
Rezervoare mobile cu pompă manuală, utilizate în special la vehicule sau echipamente care nu necesită cantități mari de combustibil. Acestea nu au un debit mare de alimentare, prin urmare operațiunea de alimentare este mai lungă, dar este eficientă din punct de vedere al costurilor și în locații fără curent electric. Un exemplu în acest sens ar fi rezervoarele mobile de tip Trolley care alimentează motocicletele pe circuitele offroad.
Rezervoare mobile cu pompe electrice ce pot fi conectate prin cleme speciale, la bateria de la mașină în vederea alimentării rezervorului. Există o paletă largă de rezervoare mobile care pot fi prevăzute cu pompe automate ce funcționează prin astfel de conexiuni. Marele avantaj este alimentarea de la bateria mașinii, dacă nu există o sursă de curent electric în apropiere.
Rezervoare mobile cu sistem de baterii CAS, un sistem independent, care aduce multiple beneficii deoarece permite alimentarea oriunde, indiferent de locație.

Unde regăsim aceste
soluții de alimentare mobilă cu combustibil?
CEMO vine cu soluția CAS, Cordless Alliance System – un sistem de baterii inovativ, adaptabil și compatibil cu branduri de echipamente electronice profesionale de pe piață, dar adaptat și pe rezervoarele mobile combustibil DT Easy Mobil.
Am discutat despre sistemul de baterii CAS în articolul de pe blog Bateriile CAS – tehnologia de ultimă generație
Am descoperit ce avantaje aduce sistemul CAS utilizatorului, cât de versatil este în ce privește gama DT Easy Mobil, Blue Mobil, Trolley și Aqua Trolley,
dar și posibilitatea de a utiliza bateriile pe echipamentele profesionale cu
care se lucrează în domeniul construcțiilor,
agricol, instalații, electric, dulgherie, etc.
Echipamentele CEMO compatibile cu bateriile CAS sunt prezente pe site, dar
puteți afla mai multe detalii și de la colegii noștri.

Piusi are o gamă largă de pompe și kituri care se pot conecta prin cleme la bateria mașinii pentru a alimenta dintr-un rezervor mobil de combustibil în rezervorul mașinii. Mai mult, ei au de curând în gama lor și pompa Piusi 3000 SUPREME, care este prevăzută cu o tehnologie compatibilă cu orice tip de baterie, chiar și cele CAS.

Există soluții de alimentare cu combustibil, pentru orice nevoie ai
avea.
Alegerea unui rezervor de stocare combustibil, depinde mult de necesarul de motorină, diesel, benzină, de natura
activității pe care o desfășoară compania, de flota de vehicule.
Am scris despre aplicațiile unui rezervor de stocare în articolul Aplicații rezervoare de stocare în agricultură și construcții unde găsiți informații importante care vă ajută să decideți ce tip de rezervor de stocare combustibil este mai potrivit pentru compania dvs.
Echipa Eurial vă stă la dispoziție cu informații despre rezervoarele de motorină, rezervoarele de benzină, rezervoarele mobile diesel, pompe și sisteme de gestiune a combustibilului.
Nu ezitați să ne contactați.
Scrie un comentariu