Meniu
Cos cumparaturi

Termeni şi Condiţii

1. EURIAL  protejeaza  confidentialitatea și caracterul privat al informațiilor care îi sunt încredințate. Ca parte a acestei obligații, EURIAL se angajează să protejeze și să utilizeze în mod corespunzător informațiile cu caracter personal (denumite în cele ce urmează „date cu caracter personal”) care au fost colectate atât în format electronic, cât și în format fizic.


Termenii "EURIAL", "noi", și "nostru" se referă la EURIAL  SRL sau oricare dintre firmele afiliate ori care fac parte din grup. EURIAL la acest moment este o entitate de nationalitate romana fara a fi membra a unei retele sau a unui grup. 

Prin prezenta vă informăm cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal și cu privire la drepturile dumneavoastră în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 – Regulamentul general privind protecția datelor (“GDPR”), cu Legea de punere în aplicare a prevederilor GDPR, precum și cu orice alte decizii pe care le poate emite Autoritatea Națională de Supraveghere a Protecției Datelor cu Caracter Personal cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

Regula generala este ca Eurial colecteaza numai datele cu caracter personal oferite voluntar de către clienți, parteneri de afaceri, salariați, potențiali angajați, colaboratori sau vizitatori online ai site-ului nostru, astfel încât să putem furniza servicii, desfășura relații contractuale, promova serviciile si produsele noastre și pentru a oferi informații legate de activitatea noastra.

Pentru a putea furniza produsele agreate cu clienți sau pentru a ne conforma diferitelor obligații legale, vă informăm că anumite date cu caracter personal ne sunt necesare.

Consultați prezenta politică de confidențialitate (denumite în cele ce urmează „Politica de confidențialitate”) pentru a afla mai multe despre cum colectăm, folosim, partajăm și protejăm datele cu caracter personal pe care le-am obținut.


Temeiul juridic pentru folosirea datelor dumneavoastră cu caracter personal


2. EURIAL colectează numai datele cu caracter personal necesare pentru satisfacerea solicitarilor. În cazul în care sunt necesare date cu caracter personal suplimentare opționale, veți fi anunțat în legătură cu această împrejurare la momentul colectării.

Legea ne permite să prelucrăm date cu caracter personal, atât timp cât avem un temei legal pentru a face acest lucru. În consecință, atunci când procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal, ne vom baza pe una dintre următoarele condiții privind prelucrarea:

- Încheierea unui contract: atunci când prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal este necesară pentru noi în vederea efectuării de demersuri pentru încheierea unui contract;

- Executarea unui contract: atunci când prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal este necesară pentru indeplinirea obligațiilor  care decurg dintr-un contract;

- Obligație legală: atunci când suntem obligați să procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal pentru a respecta o obligație legală, precum păstrarea registrelor în scopuri fiscale sau furnizarea de informații către o autoritate publică sau o instituție de aplicare a legii;

- Interese legitime: vom prelucra date cu caracter personal despre dumneavoastră în cazul în care aceasta este în interesul nostru legitim, în decursul desfășurării unei colaborari în conformitate cu dispozițiile legii, pentru a continua derularea acesteia,  sau in interesul dvs. legitim ;

- Consimțământul dumneavoastră: în anumite cazuri, vă vom solicita permisiunea specifică de a procesa unele dintre datele dumneavoastră cu caracter personal și vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal numai dacă sunteți de acord să facem acest lucru. Puteți să vă retrageți consimțământul în orice moment, contactând EURIAL la adresa de e-mail office@eurial.com.ro

Exemple privind „interesele legitime” menționate mai sus sunt: Oferirea de informații și/sau servicii  si /sau diverse oportunitati de colaborare persoanelor care vizitează site-ul nostru. Prevenirea fraudei sau activității infracționale și protejarea sistemelor noastre IT. Personalizarea experienței online a vizitatorilor și îmbunătățirea gradului de utilizare și a eficacității performanței legate de prezența online a EURIAL. Exercitarea drepturilor noastre fundamentale de a desfășura o activitate și dreptul de proprietate. Mentinerea securității locațiilor și personalului  EURIAL. Managementul diverselor riscuri inerente activiattii desfasurate de noi.

Prelucrarea datelor personale ale dvs., partenerilor,  are ca temeiuri juridice generale: (i) consimțământul dumneavoastră; (ii) încheierea sau executarea unui contract; (iii) obligația legală care ne revine pentru a prelucra astfel de categorii de date; (iv) interesul nostru legitim sau (v) prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. Cu privire la categoriile speciale de date pe care noi le putem prelucra, vă informăm că temeiul juridic este (i) consimțământul dumneavoastră, (ii) obligația legală care ne revine pentru a prelucra astfel de date, sau (iii) prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. 


3. Prelucrarea datelor cu caracter personal.


3.1. Categorii de date cu caracter personal care fac obiectul prelucrării de catre EURIAL:

Date cu caracter personal de identificare sau de contact, cum ar fi nume, data nașterii, naționalitate, serie și număr carte de identitate, cod numeric personal (CNP sau altul), locul nașterii, fotografie, adresă domiciliu, reședință sau adresa de corespondență, adresa e-mail, număr telefon etc;

Date cu caracter personal privind pregătirea profesională, cum ar fi certificate/atestate/diplome de studii și/sau de absolvire cursuri de pregătire profesională;

Date de localizare, cum ar fi date de localizare conexiune la internet la distanță ale utilizatorilor (remote desktop), date de localizare a vehiculului (GPS);

Date financiare, cum ar fi numărul de cont bancar sau alte detalii pentru plăți, salarii, beneficii etc.;

Statutul civil sau date cu caracter personal referitoare la familie, cum ar fi numărul copiilor sau al altor persoane aflate în îngrijire;

Date electronice de identificare, cum ar fi adresa IP, cookies, tehnologii de tip “web beacons”, așa cum este detaliat mai jos;

Date video sau alt tip de date în legătură cu vizitatorii sediilor / punctelor de lucru EURIAL.

În unele cazuri, datele cu caracter personal pe care le colectăm vor include, de asemenea, categorii speciale de date, precum date despre originea rasială și etnică, opiniile politice, convingerile religioase și alte convingeri de natură similară, afilierea la sindicate sau date privind sănătatea și date despre infracțiuni presupuse sau dovedite, în fiecare caz în care acest lucru este permis de lege.


3.2. Categorii de persoane vizate și scopurile prelucrării datelor cu caracter personal

Vizitatorii site-ului web  si colaboratori (in sens general si extins).  EURIAL colectează și procesează datele cu caracter personal ale potențialilor, actualilor precum și foștilor parteneri de afaceri, precum și date de contact obținute direct de la astfel de persoane vizate sau de la terțe părți, în scopul menținerii, stabilirii și reînnoirii comunicării cu partenerii de afaceri fie în baza (i) consimțământului, fie a (ii) interesului legitim.


Clienți și persoane vizate 

EURIAL colectează și prelucrează datele cu caracter personal ale clienților sau datele cu caracter personal ale reprezentanților, persoanelor de contact, personalului clienților, inclusiv colaboratori, incluzând dar nelimitându-se la următoarele scopuri: (i) furnizarea de servicii profesionale – pentru a încheia, executa și înceta relațiile contractuale; (ii) îndeplinirea formalităților obligatorii de management al riscului – pentru a implementa un proces efectiv de evaluare a riscului global/regional care să monitorizeze și să identifice soluțiile de diminuare a zonelor cheie de risc, pentru a dezvolta o cultură de etică și conformitate care să respecte valorile de bază ale EURIAL, pentru a proteja brandul și reputația EURIAL și pentru a acționa în conformitate cu standardele etice și profesionale așteptate de la un furnizor de servicii profesionale; (iii) pentru furnizarea, în baza consimțământului clienților, de materiale de tip newsletter și/sau alte materiale de marketing – în acest sens EURIAL poate furniza periodic materiale newsletter, informații privind serviciile profesionale și produsele EURIAL, evenimentele și activitățile EURIAL etc.; (iv) pentru respectarea de către EURIAL a obligațiilor impuse de lege și de instituțiile de reglementare aplicabile cum ar fi obligațiile de combatere a spălării banilor și finanțării luptei împotriva terorismului, obligația de a raporta autorităților fiscale; (v) analizarea și îmbunătățirea serviciilor și comunicării noastre, inclusiv efectuarea de sondaje privind satisfacția clienților cu privire la serviciile prestate de către EURIAL; (vi) exercitarea sau apărarea drepturilor noastre legale sau respectarea dispozițiilor instanțelor judecătorești. EURIAL colectează date cu caracter personal direct de la clienți sau de la terțe părți care acționează în numele clienților.


Furnizori și subcontractanți

EURIAL colectează și prelucrează date cu caracter personal referitoare la furnizorii săi, inclusiv subcontractanți, precum și datele cu caracter personal ale reprezentanților acestora, datele persoanelor de contact, strict în scopul executării relației contractuale.

EURIAL colectează și prelucrează date cu caracter personal ale furnizorilor/subcontractanților în următoarele scopuri: (i) furnizarea de servicii / produse profesionale clienților prin intermediul subcontractanților; (ii) executarea contractului încheiat de către EURIAL cu furnizorii; (iii) pentru furnizarea către furnizori/subcontractanți de materiale de tip newsletter și/sau alte materiale de marketing; (iv) exercitarea sau apărarea drepturilor noastre legale sau respectarea dispozițiilor instanțelor judecătorești; (v) pentru respectarea de către EURIAL a obligațiilor impuse de lege și de instituțiile de reglementare aplicabile.


Candidați pentru angajare

EURIAL colectează și prelucrează datele cu caracter personal ale candidaților astfel cum sunt incluse în CV-ul și scrisoarea de intenție transmise către noi, precum și orice alte eventuale informații transmise.

În acest sens, EURIAL prelucrează astfel de date cu caracter personal strict în scopul desfășurării procesului de selecție, recrutare și angajare sau pentru organizarea de internship, în baza consimțământului dumneavoastră.


Vizitatorii sediilor/ punctelor de lucru  EURIAL

EURIAL a implementat măsuri de siguranță, inclusiv înregistrarea vizatorilor la recepție, camere video și, în funcție de necesitate, identificarea vizitatorilor de către personalul de pază. EURIAL colectează și prelucrează datele cu caracter personal ale vizitatorilor în scopul asigurării securității sediilor, bunurilor și personalului EURIAL. Prelucrarea în aceste scopuri se bazează, după caz, pe unul sau mai multe dintre următoarele temeiuri juridice: (i) obligația legală care ne revine pentru a prelucra astfel de categorii de date sau (ii) interesul nostru legitim.


Copii

EURIAL înțelege importanța protejării caracterului confidențial al datelor cu caracter personal referitoare la copii, în special într-un mediu online. Website-ul nostru nu este conceput intenționat pentru copii și nici nu se adresează direct copiilor sub vârsta de 18 ani. Politica noastră este ca niciodată să nu colectăm sau să păstrăm în mod deliberat informații despre vreo persoană sub vârsta de 18 ani, exceptând situația în care acest lucru face parte dintr-un angajament de colaborare.


4. Prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul utilizării site-ului web


4.1. Securitatea și integritatea datelor


EURIAL dispune de politici și proceduri de securitate pentru a proteja datele cu caracter personal împotriva pierderilor, utilizării incorecte, modificărilor sau distrugerilor neautorizate. Cu toate acestea, securitatea nu poate fi garantată în mod absolut împotriva tuturor amenințărilor. În măsura posibilităților noastre, accesul la datele dumneavoastră cu caracter personal este limitat la cei care au nevoie să le cunoască. Persoanele care au acces la datele cu caracter personal sunt obligate să păstreze confidențialitatea acestor informații.


4.2. Colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal


Datele furnizate de dumneavoastră

Obținem date cu caracter personal despre dumneavoastră dacă alegeți să le furnizați sau pentru a vă înregistra pentru anumite servicii/oferte/achizitii. În unele cazuri, ați furnizat anterior informațiile dumneavoastră cu caracter personal către EURIAL (dacă, de exemplu, sunteți fost colaborator). Dacă alegeți să vă înregistrați sau să vă conectați la un site web EURIAL utilizând un serviciu de autentificare unică pentru terțe părți, care vă autentifică identitatea și vă conectează informațiile de conectare de pe rețelele sociale (de exemplu, LinkedIn, Facebook, Google sau Twitter) cu EURIAL, vom colecta orice informații sau conținut necesar pentru înregistrare sau conectare pe care i-ați permis furnizorului rețelei sociale să le partajeze cu noi, cum sunt numele și adresa dumneavoastră de e-mail. Alte informații pe care le colectăm vor depinde de setările de confidențialitate pe care le-ați stabilit împreună cu furnizorul dumneavoastră de rețele sociale, prin urmare, consultați declarația de confidențialitate sau politica serviciului respectiv.

Când vă înregistrați sau trimiteți date cu caracter personal către EURIAL, vom folosi aceste informații în modul descris în prezenta Politică de confidențialitate. Datele dumneavoastră cu caracter personal nu sunt utilizate în alte scopuri, cu excepția cazului în care obținem permisiunea dumneavoastră în acest sens sau în care este altfel prevăzut sau permis de lege sau standardele profesionale. De exemplu, dacă vă înregistrați pe un site web EURIAL și oferiți informații despre preferințele dumneavoastră, vom folosi aceste informații pentru a vă personaliza experiența de utilizator. În cazul în care vă înregistrați sau vă conectați utilizând o autentificare unică pentru terțe părți, vă putem recunoaște ca fiind același utilizator pe toate dispozitivele pe care le utilizați și personaliza experiența dumneavoastră de utilizator pe alte site-uri EURIAL pe care le vizitați. 

În unele cazuri în care v-ați înregistrat pentru anumite servicii, vom păstra temporar adresa dumneavoastră de e-mail până când vom primi confirmarea informațiilor pe care le-ați furnizat prin e-mail.


Colectarea automată a datelor cu caracter personal

În anumite cazuri, EURIAL și furnizorii săi de servicii utilizează cookies, tehnologii de tip “web beacons” și alte tehnologii pentru a colecta automat anumite tipuri de informații atunci când ne vizitați online, precum și prin intermediul e-mailurilor pe care le putem schimba. Colectarea acestor informații ne permite să vă personalizăm experiența online, să îmbunătățim performanța, utilitatea și eficiența prezenței online a EURIAL și să măsuram eficiența activităților noastre de marketing.


Adrese IP

O adresă IP este un număr alocat computerului dumneavoastră ori de câte ori accesați internetul. Aceasta permite computerelor și serverelor să se recunoască reciproc și să comunice între ele. Adresele IP de la care par să provină vizitatorii vor fi înregistrate pentru securitatea IT și pentru diagnosticarea sistemului. De asemenea, aceste informații vor fi folosite în mod consolidat pentru a efectua analiza trendului și performanța site-ului web.


Cookies

Cookie-urile NU sunt virusi.  Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcatuite din bucati de cod asa ca nu pot fi executate si nici nu pot auto-rula. In consecinta, nu se pot duplica sau replica pe alte retele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot indeplini aceste functii, nu pot fi considerate virusi.

Cookies vor fi plasate în mod obișnuit pe computerul dumneavoastră sau pe dispozitivul conectat la internet ori de câte ori ne vizitați online. Acest lucru permite site-ului să-și amintească computerul sau dispozitivul dumneavoastră și servește mai multor scopuri legitime.

Pe unele dintre site-urile noastre, va apărea o notificare care solicită consimțământul dumneavoastră pentru colectare cookies. Dacă nu vă dați consimțământul, computerul sau dispozitivul conectat la internet folosit de dumneavoastră nu va fi urmărit pentru activități legate de marketing. Un tip secundar de cookie denumit „cookies pe bază de input de la utilizatori” poate fi totuși solicitat de funcționalitatea necesară. Astfel de cookies nu vor fi blocate prin utilizarea acestei notificări. Selecția dumneavoastră va fi salvată într-un modul cookie și va fi valabilă pentru o perioadă de 90 de zile. Dacă doriți să anulați selecția, puteți face acest lucru prin ștergere cookies ale browserului dvs.

Deși majoritatea browserelor acceptă automat cookies, puteți alege să acceptați sau nu cookies prin intermediul setărilor browserului dumneavoastră (adesea prezente în meniul Instrumente sau Preferințe al browserului dumneavoastră). De asemenea, puteți șterge cookies de pe dispozitivul dumneavoastră în orice moment. Cu toate acestea, vă rugăm să aveți în vedere faptul că, dacă nu acceptați cookies, este posibil să nu puteți experimenta pe deplin unele dintre funcțiile site-urilor noastre web.

Informații suplimentare despre gestionarea modulelor cookie pot fi găsite în fișierul de ajutor al browserului dumneavoastră sau pe site-uri de specialitate, cum sunt: Microsoft Cookies guide, http://www.youronlinechoices.com/ro/.

Mai jos este o listă cu tipurile de cookies utilizate pe site-urile noastre:

PHPSESSID

_dc_gtm_UA-#

_ga

_gid

collect

_fbp

ads/ga-audiences

fr

IDE

pagead/1p-conversion/#

pagead/1p-user-list/#

test_cookie

tr

cs_cart

Utilizăm widgeturi sau butoane ale rețelelor sociale de la terțe părți pentru a vă oferi funcții suplimentare care să vă permită să distribuiți conținut de pe paginile noastre web pe site-urile rețelelor sociale și prin e-mail. Utilizarea acestor widgeturi sau butoane poate plasa un cookie pe dispozitivul dumneavoastră pentru a înlesni utilizarea serviciului, pentru a se asigura că interacțiunea dumneavoastră este afișată pe paginile noastre web (de exemplu, cache-ul de numărare a partajării sociale este actualizat) și pentru a înregistra informații despre activitățile dumneavoastră pe Internet și pe site-urile noastre web. Vă sfatuim să examinați informațiile de confidențialitate ale fiecărui furnizor înainte de a utiliza un astfel de serviciu. 

Alte instrumente și widgeturi terțe vor fi folosite din când în când pe paginile noastre individuale pentru a furniza funcționalități suplimentare. Utilizarea acestor instrumente sau widgeturi va plasa de obicei un cookie pe dispozitivul dumneavoastră pentru a înlesni utilizarea serviciului și pentru a se asigura că interacțiunea dumneavoastră este afișată corect pe paginile noastre web.

Cookies prin ele însele nu ne indică adresa dumneavoastră de e-mail și nu vă identifică personal în alt mod. În rapoartele noastre analitice, vom obține alți identificatori, inclusiv adresele IP, dar acest lucru are scopul de a identifica numărul de vizitatori unici pe site-urile noastre web și originea geografică a tendințelor vizitatorilor și nu de a identifica vizitatorii individuali.

Prin navigarea pe site-ul nostru  web sau introducerea detaliilor dumneavoastră de conectare pentru a accesa domeniile rezervate pentru utilizatorii înregistrați, sunteți de acord că putem plasa aceste cookies pe computerul dumneavoastră sau dispozitivul conectat la internet.


Tehnologii de tip “Web beacons”

Un web beacon este un fișier de imagine mic pe o pagină web care poate fi folosit pentru a colecta anumite informații de pe computerul dumneavoastră, precum adresa IP, intervalul de timp în care a fost vizualizat conținutul, tipul de browser și existența cookies setate anterior de același server. EURIAL utilizează web beacon exclusiv în conformitate cu legile aplicabile. EURIAL sau furnizorii săi de servicii pot web beacons pentru a urmări eficacitatea site-urilor web ale unor terțe părți care ne furnizează servicii de recrutare sau de marketing sau pentru a aduna statistici consolidate despre vizitatori și pentru a gestiona cookies.

Aveți opțiunea de a face ca unele web beacons să fie inutilizabile prin respingerea cookies asociate. Fișierul web beacon poate înregistra în continuare o vizită anonimă de la adresa dumneavoastră IP, dar informațiile legate de cookie nu vor fi înregistrate.


Instrumente bazate pe locație

EURIAL va colecta și va utiliza locația geografică a computerului sau a dispozitivului dumneavoastră mobil. Aceste date despre locație sunt colectate pentru a vă oferi informații cu privire la serviciile despre care noi credem că v-ar putea interesa în funcție de locația dumneavoastră geografică și pentru a îmbunătăți produsele și serviciile noastre bazate pe locație.

Widgeturile și aplicațiile pentru rețelele sociale

Site-urile web EURIAL vor include, de obicei, funcționalități pentru a permite partajarea prin intermediul unor aplicații rețelelor sociale terțe, precum butonul Facebook Like și widget-ul Twitter. Aceste aplicații ale rețelelor sociale vor colecta și vor utiliza informații referitoare la utilizarea site-urilor web EURIAL. Orice date cu caracter personal pe care le furnizați prin intermediul acestor aplicații ale rețelelor sociale vor fi adesea colectate și utilizate de alți membri ai acelei aplicații de rețea socială și astfel de interacțiuni sunt guvernate de politicile de confidențialitate ale companiilor care furnizează aplicația. Nu avem controlul sau responsabilitatea pentru aceste companii sau folosirea datelor dumneavoastră.


Diverse

Eurial nu are inclusa in politica sa strategica solicitare de date cu caracter personal dar vă putem  cere să furnizați anumite date personale pentru a primi informații suplimentare despre serviciile și evenimentele noastre. De asemenea, EURIAL va solicita permisiunea dumneavoastră pentru anumite utilizări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal și puteți accepta sau refuza aceste utilizări. Dacă vă înscrieți pentru anumite servicii sau comunicări  vă veți putea dezabona în orice moment urmând instrucțiunile incluse în fiecare comunicare. Dacă decideți să vă dezabonați de la un serviciu sau o comunicare, vom încerca să eliminăm cu promptitudine informațiile dumneavoastră, deși este posibil să solicităm informații suplimentare înainte de a vă putea procesa solicitarea.

Așa cum este descris în „Cookies” mai sus, dacă nu doriți ca cookies să vă monitorizeze în timp ce navigați pe site-urile noastre, puteți să resetați browserul pentru a refuza toate cookies sau pentru a indica când este trimis un cookie. Trebuie să reţineţi însă că dacă alegeţi să refuzaţi prezenţa cookies, anumite porţiuni ale site-ului nostru web s-ar putea să nu opereze la parametri normali.


Link-uri către alte site-uri

Dorim să vă informăm că site-urile web EURIAL pot contine linkuri către alte site-uri, inclusiv site-uri întreținute de alte firme membre EURIAL care nu sunt guvernate de această Politică de confidențialitate, ci de alte declarații de confidențialitate care ar putea fi diferite adesea. Recomandăm utilizatorilor să analizeze politica de confidențialitate a fiecărui site web vizitat înainte de a dezvălui date personale.

Înregistrându-vă pe orice site web EURIAL și apoi navigând la un alt site web EURIAL în timp ce sunteți conectați, sunteți de acord cu utilizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în conformitate cu Politica de confidențialitate a site-ului web EURIAL pe care îl vizitați.


5. Transferuri către terți


Nu partajăm date cu caracter personal cu terțe părți, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar pentru nevoile noastre legitime profesionale și operaționale, pentru a vă îndeplini cerințele și/sau după cum este cerut sau permis de legi sau standardele profesionale. EURIAL nu va transfera datele cu caracter personal pe care le furnizați unor terțe părți pentru propria lor utilizare directă în scopuri de marketing. 


6. Drepturile dumneavoastră


Dacă EURIAL prelucrează date cu caracter personal despre dumneavoastră, aveți următoarele drepturi:

Informare: aveți dreptul de a fi informat cu privire la operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal efectuate de EURIAL.

Acces: aveți dreptul de a accesa aceste date. Aceasta se numește uneori "Solicitare de Acces a Persoanei Vizate". Dacă suntem de acord că suntem obligați să vă furnizăm date cu caracter personal, vă vom furniza gratuit. Înainte de a vă furniza date cu caracter personal, vă putem solicita o dovadă a identității și informații suficiente despre interacțiunile dumneavoastră cu noi, astfel încât să putem găsi datele dvs. personale

Rectificare: În cazul în care informațiile pe care le deținem despre dumneavoastră sunt incorecte, aveți dreptul să ne cereți să corectăm orice inexactitate în datele cu caracter personal. - 

Ștergere: aveți dreptul să solicitați din partea EURIAL, fără întârzieri nejustificate, să vă șteargă datele cu caracter personal în următoarele situații: datele dumneavoastră cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate de către EURIAL; Vă retrageți consimțământul pe baza căruia a avut loc prelucrarea datelor cu caracter personal; vă opuneți expres si manifest prelucrării datelor cu caracter personal pe baza unor interese legitime și nu există motive legale întemeiate pentru prelucrare; vă opuneți expres si manifest prelucrării datelor cu caracter personal bazate pe scopuri de marketing direct, care include profilarea în măsura în care este legată de un astfel de marketing direct; datele dumneavoastră cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; datele dumneavoastră cu caracter personal trebuie să fie șterse pentru a respecta o obligație legală care incumba EURIAL.

Restricționarea prelucrării: aveți dreptul să solicitați EURIAL să restricționeze prelucrarea în cazul în care se aplică una dintre următoarele: Acuratețea datelor dumneavoastră cu caracter personal este contestată de dumneavoastră, pentru o perioadă care să permită EURIAL să verifice corectitudinea datelor cu caracter personal; Prelucrarea este ilegală și vă opuneți ștergerii datelor dumneavoastră cu caracter personal și solicitați în schimb restricționarea utilizării acestora; EURIAL nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar datele sunt solicitate de dumneavoastră pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; Vă opuneți prelucrării bazate pe interese legitime, prelucrarea fiind restricționată pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale EURIAL prevalează intereselor dumneavoastră legitime.

Portabilitate: aveți dreptul de a primi din partea EURIAL datele cu caracter personal care vă privesc și pe care le-ați furnizat către EURIAL, într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și de a transmite aceste date altui operator, când mijloacele tehnice permit acest lucru. Aveți are acest drept doar când prelucrarea se bazează pe consimțământul dumneavoastră sau când prelucrarea se efectuează prin mijloace automate.

Opoziție: aveți dreptul de a vă opune, din motive legate de situația dumneavoastră, prelucrării bazate pe interesele legitime ale EURIAL. EURIAL nu va mai prelucra datele cu caracter personal decât dacă demonstrează că are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează intereselor, drepturilor și libertăților dumneavoastră sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.

Depunere plângere: aveți dreptul să depuneți o plângere la autoritatea competentă responsabilă de protejarea datelor personale, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Puteți face o cerere sau puteți exercita aceste drepturi contactând EURIAL la adresa de e-mail de contact, urmând să depunem toate eforturile rezonabile și practice pentru a ne conforma solicitării dumneavoastră, atâta timp cât aceasta este în concordanță cu legislația aplicabilă și standardele profesionale.


7. Perioada de pastrare. EURIAL a implementat măsuri tehnice și organizatorice pentru păstrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal.


Cu toate acestea, vom înceta să prelucrăm oricare dintre datele dumneavoastră cu caracter personal, atâta timp cât nu mai sunt necesare pentru scopurile stabilite sau când vă retrageți consimțământul, acesta fiind temeiul juridic al prelucrării și (i) nu există motive legitime imperioase pentru ca firma EURIAL să continue o prelucrare care să prevaleze intereselor, drepturilor și libertăților dumneavoastră sau (ii) dacă datele cu caracter personal nu sunt necesare pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.


8. Întrebări și implementare


EURIAL se angajează să protejeze confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal. Dacă aveți întrebări sau comentarii cu privire la administrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, vă rugăm să ne contactați la adresa: office@eurial.com.ro. De asemenea, puteți utiliza această adresă pentru a comunica toate preocupările dumneavoastră cu privire la respectarea Politicii noastre de confidențialitate.

Vom confirma e-mailul dumneavoastră în termenul de recomandare de 15 zile și vom încerca să vă rezolvăm preocuparea în termen de 45 de zile  de la primire. În cazul în care chestiunea este complexă sau avem un mare număr de reclamații, vă vom anunța că reclamația va dura mai mult pentru a rezolva problema și vom încerca să vă rezolvăm problema cat de repede posibil- durata de recomandare este 4 luni. Putem accepta reclamația dumneavoastră sau vă putem respinge solicitarea  din motive legitime. De asemenea, puteți depune o plângere la Autoritatea locală de protecție a datelor la următoarele date de contact:

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Adresă:

Bulevardul General Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1

Cos Poștal 010336, București, România

Email: anspdcp@dataprotection.ro,

Telefon: +40.318.059.211

Pagină web: http://www.dataprotection.ro/?page=contact


9. Modificări la această Politică de confidențialitate


EURIAL poate modifica din când în când această Politică de confidențialitate pentru a reflecta practicile actuale de confidențialitate. Orice modificări aduse prelucrării datelor personale descrise în această Politică de confidențialitate care vă afectează vă vor fi comunicate printr-un intermediu adecvat, regula fiind afisarea pe site a modificarii, în funcție de modul în care comunicăm în mod obișnuit cu dumneavoastră.


3. Termeni si Conditii de Utilizare


Prin utilizarea acestui Site web, sunteți de acord cu acești Termeni de Utilizare. Dacă nu sunteți de acord cu acești Termeni de Utilizare, atunci nu vi se permite să utilizați acest Site web și va trebui să întrerupeți imediat această utilizare.

Cu excepția cazului în care este indicat altfel în conținutul relevant și cu condiția să respectați toate obligațiile care vă revin în conformitate cu acești Termeni de Utilizare, sunteți autorizat să vizualizați, copiați, imprimați și distribuiți (dar nu să modificați) conținutul de pe acest Site web; cu condiția ca (i) o astfel de utilizare să fie făcută numai în scopuri informative, necomerciale și (ii) orice copie a conținutului pe care o faceți trebuie să includă notificarea privind drepturile de autor sau altă atribuire asociată cu conținutul.

Nu sunteți autorizat să copiați sau să utilizați niciun software, proces brevetat, marca sau semn distinctiv  sau tehnologie încorporată sau descrisă în acest Site web.

Veți respecta toate legile aplicabile în ceea ce privește accesarea și utilizarea acestui Site web, a dreptului de proprietate industriala; Nu aveti dreptul sa utilizați numele sau logo-urile EURIAL altfel decat in permisiunea de fata. Cu excepția cazurilor prevăzute expres în acești Termeni de Utilizare sau în mod expres autorizate în scris de către proprietarul mărcii comerciale relevante, nu veți utiliza nici una din marca EURIAL fie singură sau în combinație cu alte cuvinte sau elemente de design, inclusiv în orice comunicat de presă, reclamă sau alte materiale promoționale sau de marketing sau mass-media, în scris, oral, electronic, vizual sau orice altă formă.

Dacă nu este indicat altfel, conținutul acestui Site web este furnizat de noi.

Acest Site web și conținutul său sunt protejate de drepturi de autor, mărci comerciale și alte legi ale Statului Roman si conventiile europene.

Referințele la mărcile comerciale ale altor părți pe acest Site web au numai scopuri de identificare și nu indică faptul că astfel de părți au aprobat acest Site web sau orice conținut al acestuia. Acești Termeni de Utilizare nu vă acordă nici un drept de utilizare a mărcilor comerciale ale altor părți.


Declinări și Limitări de Răspundere

Acest site (inclusiv fără limită cu privire la orice conținut sau altă parte a acestuia) conține doar informații generale și nu furnizăm, prin intermediul site-ului web, consiliere profesională. Inainte de a lua orice decizie sau întreprinde vreo acțiune care vă poate afecta finanțele sau afacerea, ar trebui să va adresați unui consultant profesional  din cadrul EURIAL.

Acest site este furnizat ca atare și nu facem nicio declarație sau garanție expresă sau implicită cu privire la acesta. fără a limita cele de mai sus, nu garantăm că acest site web va fi sigur, fără erori, fără viruși sau coduri malițioase, sau că va îndeplinii vreun criteriu specific de performanță sau calitate. declinăm explicit toate garanțiile implicite, inclusiv, fără a se limita la, garanții de vandabilitate, titlu, potrivire pentru un anumit scop, neîncălcare, compatibilitate, securitate și acuratețe.

Utilizarea acestui site web se face pe propriul risc și vă asumați responsabilitatea deplină și riscul de pierderi rezultat din utilizare, inclusiv, fără limitare, cu privire la pierderea de servicii sau date. nu vom fi responsabili pentru nicio daună directă, indirectă, specială, incidentă, secundară sau punitivă, sau pentru niciun alt fel de daune, fie ca urmare a unui contract, statut, faptă ilicită (inclusiv, dar fără a se limita la, neglijență), sau altfel, cu privire la sau care rezultă din utilizarea acestui site web, chiar dacă am fi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoaștem posibilitatea unor astfel de daune.

Anumite link-uri pe acest site web pot duce la site-uri web, resurse sau instrumente detinute de terte părți asupra cărora nu avem niciun control. fără a limita cele de mai sus, nu facem nicio declarație sau garanție explicită sau implicită cu privire la aceste site-uri web, resurse și instrumente și link-urile către aceste site-uri web, si  nu trebuie să fie interpretate ca o validare a acestora sau a conținutului acestora de către noi.

Dacă o parte din acești Termeni de Utilizare este nevalidă sau inaplicabilă în orice jurisdicție, atunci (i) în acea jurisdicție, aceasta va fi re-interpretată la efectul maxim permis de lege pentru a-și atinge intenția cât mai mult posibil și restul din acești Termeni de Utilizare vor rămâne valabili pe deplin și în vigoare și (ii) în toate celelalte jurisdicții, toți acești Termeni de Utilizare vor rămâne valabili pe deplin și în vigoare.

Este posibil să revizuim acești Termeni de Utilizare oricând. Astfel de revizuiri vor fi valabile în ceea ce vă privește de la postare, cu excepția cazului în care se menționează contrariul de către noi în mod explicit. Este responsabilitatea dvs. să fiți la curent cu orice astfel de Termeni de Utilizare revizuiți prin verificarea acestei pagini web. Utilizarea continuă a acestui site după modificarea acestor Termeni de Utilizare constituie acordul dvs. cu privire la Termenii de Utilizare revizuiți.

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul disponibil pe acest site, pentru a oferi funcționalităti specifice social media și pentru a analiza traficul. Citește politica de utilizare cookies